Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat în sfârşit pe controversata Cauză Şerban (n.r.: pronunțarea are loc după decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în dosarul C-81/19).  Instanţa nu dispune plata ratelor la cursul de la data semnării contractului de credit, în schimb consideră că banca avea obligaţia să convertească împrumutul din franci elveţieni (CHF) în lei,  în momentul în care cursul valutar a depăşit cu mai mult de 10% pe cel de la data contractării creditului.

Reprezentanţii CREDERE apreciază că soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Cluj este una extraordinară, mai ales că vine într-unul dintre dosarele de referinţă, ajuns inclusiv pe masa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza C-81/19). Spre deosebire de alte instanţe din ţara noastră, cele din Cluj au încercat să ofere un remediu real pentru debitori împotriva clauzelor abuzive, fiind cele mai active în a se adresa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ne-au transmis debitorii cu credite în CHF, adăugând: „Din nefericire, practica la nivel naţional este net defavorabilă împrumutaţilor cu privire la îngheţarea cursului de schimb pe contractele de credit în franci elveţieni. Prin urmare, CREDERE le recomandă împrumutaţilor să nu deschidă dosare privind îngheţarea cursului de schimb până când nu vom observa o (eventuală) ameliorare a practicii instanţelor de judecată şi nu mai înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe în dosarul nr. 3345/1/2020, undeva în jurul datei de 15 martie 2021”.

Legea dării în plată, care permite inclusiv reechilibrarea contractului de credit (plata ratei la un curs mai mic decât cel afişat de BNR), rămâne singurul remediu viabil pentru împrumutaţii cu credite în franci elveţieni, mai consideră CREDERE.

Citește știrea integral pe bursa.ro!