x

Credere înaintează către ANPC răspunsul primit de la Curtea de Conturi și care vizează situația comisarilor din cadrul autorității.

Asociatia Credere a înaintat către ANPC răspunsul primit de la Curtea de Conturi, în legătură cu presupusa obligație a președintelui ANPC de a le imputa angajaților autorității cheltuielile de judecată rezultate din anularea proceselor-verbale în instanță. In adresa scrisa am solicitat conducerii ANPC  rugămintea de a distribui informația către toți angajații aflați în subordine.

[Document] Adresa inaintata catre ANPC cu raspunsul de la Curtea de Conturi

Având în vedere falsele afirmații lansate de către fosti presedinti ANPC  prin care se arăta că, la inițiativa Curții de Conturi, președintele ANPC are obligația de a le imputa comisarilor cheltuielile de judecată determinate de anularea procesului-verbal de către instanța de judecată, fapt prin care s-a instituit un regim de intimidare a angajaților autorității, cu consecința neîntocmirii de procese-verbale în interesul consumatorilor, prin raportare la răspunsul oficial (atașat prezentei adrese) transmis Asociației Credere de către Curtea de Conturi, rezultă, fără niciun dubiu, următoarele:

1. Nu există niciun caz în care Curtea de Conturi să oblige ANPC să se îndrepte împotriva propriilor angajați.

2. Curtea de Conturi nu a formulat instrucțiuni în ceea ce privește imputarea unor sume de bani în sarcina comisarilor din cadrul ANPC.

3. Dacă ANPC decide să impute cheltuielile de judecată în sarcina unui comisar, ca urmare a anulării procesului-verbal în instanță, atunci această decizie subiectivă aparține strict președintelui autorității. În cazul în care angajatul autorității se simte nedreptățit, acesta are posibilitatea de a ataca decizia președintelui ANPC în contencios administrativ.

Documentele sunt disponibile aici:

i. Solicitarea nr. 125984/05.03.2019 înregistrată la Curtea de Conturi de către Asociația Credere.

ii. Răspunsul nr. 761/03.04.2019 al Curții de Conturi primit de Asociația Credere.

Echipa CREDERE