x

CREDERE- Proiectul legislativ depus în Parlament este un alt pas în sprijinul consumatorilor și dorim să participăm la dezbateri

Articol publicat in ziarul financialintelligence.ro

Considerăm că propunerile legislative care au ca scop îmbunătățirea protecției consumatorului sunt necesare, în contextul în care ultimii ani ne-au demonstrat că lacunele legislative pot avea drept consecință abuzuri din partea băncilor și a instituțiilor financiar-nebancare (IFN), au declarat reprezentanții CREDERE.

Efectele creditării în franci elvețieni sunt încă dezastruoase pentru debitorii rămași captivi în contracte, iar soluțiile de conversie propuse de anumite bănci nu au dus la o ușurare a poverii. Practicile comerciale prin care au fost externalizate creditele fără ca debitorii să fie măcar înștiințați, majorarea în mod unilateral a costurilor aferente împrumuturilor, refuzul de a negocia soluții care să fie și în avantajul clienților bancari, lipsa informării și a transparenței sunt câteva dintre motivele pentru care considerăm că este nevoie de o protecție mai bună a consumatorului de produse și servicii financiar-bancare, precizează CREDERE.

[...]

Propunerile din textul de lege privind conversia creditelor reprezintă o soluție favorabilă consumatorilor care nu beneficiază în prezent de această posibilitate; din păcate, încercările debitorilor în CHF (cu mici exceptii) de a ajunge la un acord cu băncile au eșuat, motiv pentru care considerăm că singura metodă de rezolvare a problemei este cea impusă pe cale legislativă.

Sperăm ca sistemul bancar să demonstreze că a înțeles să își asume responsabilitatea pentru greșelile din trecut și să participe în mod constructiv la discuțiile legate de proiectul legislativ”.

Citeste intreaga declaratie a Asociatiei Credere in articolul publicat.

Folosim cookies pentru o buna functionare a website-ului nostru.

De asemenea, folosim Google Analytics pentru monitorizare site.