În data de 13 aprilie 2021 Parlamentul ucrainean va lua în dezbatere finală Legea de restructurare a creditelor în valuta, în încercarea de a identifica o soluție pentru sutele de mii de împrumutați din țara vecină, evitând astfel o criză socială de proporții. Băncile ucrainene au acordat, majoritar, împrumuturi în dolari și franci elvețieni. Începând cu anul 2009 moneda națională (hrynia) s-a depreciat puternic, motiv pentru care ratele împrumutaților au crescut cu 500% – în cazul creditelor în dolari, respectiv 700% – în cazul creditelor în franci elvețieni.

Înghețarea executărilor silite, a evacuărilor din locuințe, au reprezentat soluții de moment adoptate de către statul ucrainean, însă această măsură va expira pe data de 21 aprilie 2021. Nu există date publice privind numărul total al împrumutaților afectați din țara vecină, însă unele estimări apreciază că numărul lor depășește 400.000!

În acest context, Credere și alte asociații de consumatori din Europa au adresat o scrisoare deschisă către președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, precum și către alți factori de decizie din Rada (Parlamentul ucrainean), în vederea adoptării unui act normativ istoric pentru protejarea cetățenilor supra-îndatorați din țara vecină.

Vă prezentăm, în continuare, transcriptul în limba română a scrisorii adresate factorilor de decizie din Ucraina:

Va transmit aceasta scrisoare in numele CREDERE, asociatie non-profit din Romania care apara drepturile si interesele consumatorilor de servicii financiare, avand peste 21.500 de membri si simpatizanti. Incepand cu anul 2019 CREDERE este membru Finance Watch si European Group for Consumer Rights, fapt care ne permite sa sprijinim adoptarea de acte normative in interesul consumatorilor, inclusiv la nivel european.

Suntem la curent cu situatia de moment din Ucraina in ceea ce priveste Legea de restructurare a creditelor ipotecare in valuta, pe care o sustinem in integralitate si ne exprimam increderea ca si dumneavoastra, in calitate de factor decizional, veti contribui la adoptarea unui act normativ istoric, un compromis atat de necesar pentru a pune capat dificultatilor cu care se confrunta cetatenii supraindatorati din Ucraina.

Dorim pe aceasta cale sa va aducem la cunostinta faptul ca situatia creditelor ipotecare in valuta din Romania a fost solutionata prin adoptarea datio in solutum law in anul 2016, in ciuda opozitiei Fondului Monetar International, Băncii Naționale a României și asociatiilor de profil ale industriei bancare. De-a lungul timpului, România a implementat numeroase directive europene, sporind drepturile de care beneficiază consumatorii de credite. Chiar in acest moment România propune un act normativ de imbunatatire a legislatiei clauzelor abuzive care va permite recuperarea rapida a prejudiciilor de catre consumatori, concomitent cu sporirea sanctiunilor. Niciun stat nu ar trebui sa permita entitatilor bancare utilizarea de dobânzi modificabile unilateral, comisioane excesive si fara contraprestatie, punerea pe piata de produse riscante sau practici agresive ale colectorilor de creante, interzise in Romania inca din anul 2016 si despre care am luat la cunostinta in cadrul conferintelor internationale organizate de asociatiile de profil din Ucraina.

Acestea fiind spuse, consideram ca aveti oportunitatea si datoria morala de a adopta un act normativ in sprijinul consumatorilor din Ucraina, anterior expirarii moratoriului in data de 21 Aprilie, pentru a trata efectele dramatice ale supraindatorarii si pentru a evita o criza sociala care ulterior s-ar dovedi nesolutionabila la nivel legislativ.