x

HOTĂRÂRE - Darea în plată, Curtea de Apel Cluj: Banca a dat dovadă de atitudine neloială și a încălcat îndatorirea de cooperare

După ce Judecătoria Turda a respins contestația Băncii Transilvania împotriva unei notificări de dare în plată formulate de către debitori și care viza un credit în moneda euro, soluția a fost întoarsă în favoarea băncii la Tribunalul Specializat Cluj. De aceea, în dosarul nr. 4418/328/2016, consumatorii au depus cerere de recurs, Curtea de Apel Cluj dând în mod definitiv dreptate debitorilor, respingând contestația băncii.

Redăm în continuare unul dintre cele mai importante pasaje din motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj:

„Banca a dat dovadă de atitudine neloială, atitudine de natură să determine onerozitatea excesivă a obligației debitorului și a încălcat îndatorirea de colaborare. Astfel, deși situația de criză a contractului era evidentă, nu au fost demarate formalități în vederea unei renegocieri reale menite să reamenajeze obligațiile contractuale, așa încât convenția să-și mențină utilitatea socială, iar ambele părți să suporte riscul. Or, rolul bunei-credințe este tocmai acela de a îndrepta erorile unei egalități și libertăți contractuale absolute prin instituirea unor îndatoriri de cooperare de care părțile trebuie să țină seama în situațiile de criză a contractului. În consecință, buna-credință a băncii nu poate fi reținută.”

Hotarare : Hotarare Darea in plata - Curtea de Apel Cluj

Folosim cookies pentru o buna functionare a website-ului nostru.

De asemenea, folosim Google Analytics pentru monitorizare site.