x

HOTĂRÂRE Darea în plată: Tribunalul București și Curtea de Apel București se pronunță în favoarea împrumutatului.

Potrivit Deciziei Civile nr. 1819A/17.04.2018 pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr. 22273/302/2016, instanța de judecată a admis apelul împrumutaților, cu consecința respingerii contestației formulate de Bancpost împotriva notificării de dare în plată.

Pentru a pronunța această soluție, completul de judecată reține următoarele:

„Pe aspectul impreviziunii, din perspectiva condiției obiective, se observă că situațiile pe care părțile au contat la încheierea contractului constituie însăși baza sau fundamentul acestuia și s-au modificat în mod imprevizibil, executarea obligației pentru una dintre părți a devenit mai dificil și excesiv de oneroasă. (....) Valoarea ratelor achitate de către consumatori în perioada 2007-2016 este de 270.000 lei.  La momentul acordării creditului, Banca a acordat consumatorilor suma de 232.299 lei, iar ca urmare a aplicării procedurii de dare în plată, Banca va deveni proprietar asupra bunului imobil ce are o valoare considerabilă, fiind vorba de un apartament cu 3 camere. (...) Din înscrisurile depuse la dosar rezultă ca este îndeplinită și condiția subiectivă a impreviziunii, la momentul transmiterii notificării de dare în plată existând un grad de îndatorare de 70%, iar veniturile familiei înregistrând o scădere față de momentul asumării contractului de credit. (...) În condițiile în care se constată perturbarea echilibrului contractual în defavoarea împrumutatului, obligația de plată a ratelor devenind excesiv de oneroasă, se apreciază că varianta cea mai potrivită pentru restabilirea echilibrului contractual este darea în plată a imobilului și ștergerea datoriilor principale și accesorii.”

Împotriva acestei decizii Banca a declarat recurs, acesta fiind respins de către Curtea de Apel București. Pe cale de consecință, hotărârea pronunțată de Tribunalul București, favorabilă împrumutaților, este definitivă.  

Documentul poate fi descarcat de aici: HOTĂRÂRE Darea în plată: Tribunalul București și Curtea de Apel București se pronunță în favoarea împrumutatului. 

Folosim cookies pentru o buna functionare a website-ului nostru.

De asemenea, folosim Google Analytics pentru monitorizare site.