x

HOTĂRÂRE Darea în plată, Tribunalul Ilfov: Există impreviziune chiar dacă partea ar fi capabilă să plătească rata lunară

Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. 12627/94/2017, se pronunță în favoarea împrumutatului în franci elvețieni, respingând contestația Băncii împotriva notificării de dare în plată.

Astfel, prin Decizia nr. 1739/2019, completul de judecată de la Tribunalul Ilfov aplică teoria impreviziunii într-o manieră extrem de corectă, dar, din păcate, puțin întâlnită în practica instanțelor de judecată.

Iată câteva pasaje esențiale din hotărârea pronunțată de către Tribunalul Ilfov:

„Tribunalul constată că valoarea cursului de schimb CHF/RON de la momentul încheierii contractului de credit și până la data notificării a înregistrat o creștere semnificativă care depășește limitele rezonabilității și trece în sfera unei onerozități excesive, aflându-ne pe tărâmul unui risc supra-adăugat. Un consumator obișnuit, obiectiv și rezonabil, de tipul omului prudent și diligent, nu și-ar fi asumat o fluctuație valutară precum cea din speță. Variața monedei străine în care a fost acordat creditul reprezintă o împrejurare externă, independentă de voința părților ce nu putea fi în mod rezonabil prevăzută la momentul încheierii contractului de credit. (....) Împrejurarea că împrumutatul obține venituri care depășesc cuantumul ratei lunare de plată nu poate conduce la excluderea de la aplicabilitatea teoriei impreviziunii. Prin plata ratelor la credit nu trebuie să fie pusă în pericol însăși existența persoanei, întrucât orice persoană are o serie de cheltuieli inerente traiului (hrană, îmbrăcăminte, plata obligațiilor fiscale, investigații/tratamente medicale etc.), iar calitatea vieții nu poate fi afectată în mod grav de obligația de a plăti ratele de credit. (...) Există impreviziune chiar dacă partea ar fi capabilă să își execute obligația, dar executarea ar presupune din partea debitorului un efort nerezonabil, exorbitant, în condiții de inechitate flagrantă. ”

Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă, debitorul reușind să treacă imobilul în proprietatea băncii, cu consecința ștergerii tuturor datoriilor.

Mulțumim debitorului pentru faptul că ne-a pus la dispoziție hotărârea judecătorească. Trebuie să menționăm faptul că dosarul a fost instrumentat de către doamna avocat Burada Alexandra.

Folosim cookies pentru o buna functionare a website-ului nostru.

De asemenea, folosim Google Analytics pentru monitorizare site.