Asociatia Credere a trimis un Memoriu domnului presedinte Klaus Iohannis, in vederea depunerii unei cereri de reexaminare în legătură cu dispozițiile art. 713 alin. (2) din PL-x 346/2018, proiect de lege adoptat de către Camera deputaților în data de 28 noiembrie 2018.
EXTRAS
Potrivit textului de lege, „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun.”
Contractele de credit încheiate între consumatori și bănci constituie titluri executorii, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 120 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Este de notorietate faptul că pe rolul instanțelor de judecată există, la acest moment, zeci de mii de dosare care au drept obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate în contractele de credit încheiate anterior anului 2010. Potrivit statisticilor, doar în primele 6 luni ale anului 2017 s-ar fi înregistrat pe rolul instanțelor de judecată peste 13.000 de astfel de dosare . De asemenea, o parte dintre aceste dosare constituite sunt contestații la executare în cadrul cărora, cel mai adesea, consumatorul solicită și evacuarea din contractul de credit a unor clauze prezumtiv abuzive.
Pe cale de consecință, potrivit textului de lege adoptat de către Camera deputaților în data de 28 noiembrie 2018, un debitor aflat în situația de a fi executat silit are posibilitatea de a formula contestație la executare, însă în cadrul acestui proces nu mai poate invoca caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit, ci va fi nevoit să inițieze un proces separat.
În afară de creditor (Bancă), niciunul dintre ceilalți actori nu se bucură de un avantaj. Debitorul, pe lângă situația vădit dificilă, este nevoit să demareze încă un proces, cu costuri suplimentare constând în onorariul de avocat și timp mai îndelungat, pentru că acțiunea întemeiată pe dreptul comun (spre deosebire de contestația la executare) nu se soluționează cu urgență și cu precădere. Pe de altă parte, instanțele de judecată (mai ales judecătoriile) nu vor fi degrevate, ba chiar efectul reglementării va conduce la o creștere a numărului de dosare înregistrate.
Profesorul univ. dr. Traian-Cornel Briciu, una dintre cele mai importante voci în materie de procedură civilă, a declarat în cadrul unei conferințe că reglementarea de la art. 713 alin. (2), în forma adoptată de către Camera deputaților, reprezintă „un regres din punctul de vedere al procedurii civile.”
Mai mult, prin raportare la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, noua reglementare de la art. 713 alin. (2) este contrară considerentelor enunțate la pct. 55,59, 60 și 63 din Cauza C‑415/11 Aziz, respectiv pct. 27, 34 și 35 din Cauza C-169/14 Morcillo și principiului efectivității, din moment ce posibilitatea debitorului de a obține suspendarea executării pe dreptul comun este vădit îngreunată și rezultă din practica instanțelor de judecată („în ceea ce privește principiul efectivității, Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că fiecare caz în care se ridică problema dacă o prevedere procedurală internă face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat ținând cont de locul pe care respectiva prevedere îl ocupă în cadrul procedurii în ansamblul său, de modul în care se derulează și de particularitățile acesteia în fața diverselor instanțe naționale” – pct. 34, C-169/14).
Pe de altă parte, protecția care ar trebui asigurată consumatorului, în acord cu principiile din Directiva 93/13/CEE, este redusă în mod considerabil, accentuându-se poziția de inferioritate în care un consumator se află raportat la resursele de care dispune o instituție de credit (C‑280/13 – Barclays Bank, pct. 32 și C‑415/11 – Aziz, pct. 44).
Totodată, în materie de clauze abuzive, astfel cum a statuat în mod constant Curtea de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național poate să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract de credit, atunci când decide asupra admisibilității unei cereri („în acest context, Curtea a subliniat deja de mai multe ori că instanța națională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al directivei și, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator sau vânzător și furnizor, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop” – Cauza Aziz C-415/11 pct. 46; Cauza Pannon GSM C-243/08 pct. 31 și 32; Cauza Banco Español de Crédito SA C-618/10 pct. 42; Cauza Oceono Grupo Editorial C-240/98).
Din analiza procedurii instituite prin noua reglementare, rezultă că situația debitorului aflat în dificultate este vădit îngreunată și că acesta nu dispune de mecanismele utile și eficiente promovate de Directiva 93/13/CEE pentru eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit și pentru stoparea executării silite asupra bunului imobil, mai ales în situațiile în care această executare silită operează asupra locuinței familiale a debitorului. Prin noua reglementare creditorul își accentuează poziția de superioritate, dezechilibrul între cele două părți (contrar directivei) se accentuează, iar debitorul de unde are sau de unde nu are bani și timp, va trebui să își procure (în mod suplimentar față de situația actuală).
Potrivit art. 169 din TFUE, Uniunea Europeană asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, ceea ce ar putea ridica și problema constituționalității reglementării de la art. 713 alin. (2) prin raportare la art. 11 și art. 148 din Constituția României.
Memoriu Administratie Prezidentiala