x

Raport cu privire la modificările operate asupra Legii 77/2016 privind darea în plată

Pe 13 aprilie 2016 Parlamentul României adopta Proiectul de Lege privind darea în plată (ulterior Legea 77/2016) cu 207 voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă.  [1]

Legea a fost adoptată în contextul în care împrumutații din perioada 2006-2009 (mai ales cei în franci elvețieni) erau afectați de creșterea puternică a francului elvețian și de majorarea unilaterală a dobânzilor operată de către bănci, fie cu ocazia implementării OUG 50/2010, fie sub pretextul unui act adițional de restructurare pentru debitorii care întâmpinau dificultăți la plata ratelor. Cu alte cuvinte, anumite bănci din piață înțelegeau să își ajute clienții cu dificultăți la plata ratelor prin intermediul unei restructurări/reeșalonări care viza inclusiv creșterea ratei dobânzii aplicabile contractului de credit. 

De asemenea, în majoritatea cazurilor, în contextul crizei financiare din anul 2008, bunul adus în garanție de către împrumutați nu mai acoperea valoarea creditului. Astfel, în cazul în care un împrumutat urma să fie executat silit de către bancă, acesta rămânea fără bunul imobil adus în garanție (în general, apartamentul sau casa în care locuia împreună cu familia), iar pentru restul de datorie rămas urma să fie executat până la sfârșitul vieții prin reținerea unei sume de cel puțin 1/3 din veniturile lunare ale împrumutatului. 

Situațiile dramatice ale împrumutaților, soldate inclusiv cu sinucideri, deși negate de către reprezentanții sistemului bancar și ai BNR [2] , au fost redate în mass-media [3].  

Astfel, potrivit Legii 77/2016 privind darea în plată, în forma inițială, împrumutații aveau posibilitatea de a depune la Bancă o notificare prin care arătau intenția de a preda băncii bunul imobil adus în garanție. În acest caz, Banca avea două opțiuni: fie acceptă notificarea și preia bunul imobil, cu consecința ștergerii datoriei împrumutatului; fie contestă notificarea în instanță, aceasta urmând a verifica îndeplinirea condițiilor impuse de lege. 

Potrivit Legii 77/2016, în forma inițială, pentru ca un debitor să apeleze la procedura instituită prin lege, acesta trebuia să îndeplinească 4 condiții: debitorul să fie consumator; bunul adus în garanție să aibă destinație de locuință; cuantumul sumei împrumutate să nu depășească la momentul acordării împrumutului suma de 250.000 euro; consumatorul să nu fi fost condamnat prin hotărâre definitivă pentru o infracțiune în legătură cu contractul de credit acordat de bancă. 

În perioada mai-octombrie 2016, aproape toate notificările de dare în plată au fost contestate de către bănci în instanță sau, pur și simplu, acestea nu au fost luate în seamă de către instituțiile de credit, caz în care debitorul trebuia să cheme banca în judecată. 

În cadrul contestațiilor formulate împotriva notificărilor de dare în plată, băncile au ridicat excepții de neconstituționalitate în mii de dosare, legea ajungând într-un final pe masa Curții Constituționale. 

Prin Decizia 623/25.10.2016 [4] , Curtea Constituțională a arătat că legea dării în plată este constituțională numai în măsura în care judecătorul analizează teoria impreviziunii. Cu alte cuvinte, pe lângă cele 4 condiții menționate anterior, Curtea Constituțională „modifică” legea dării în plată, adăugând o condiție suplimentară: impreviziunea. În acest context, instanțele de judecată au sarcina de a analiza, pe fiecare caz în parte, intervenția unui eveniment excepțional și exterior voinței părților, eveniment ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale și care a generat un dezechilibru între drepturile și obligațiile celor două părți: bancă și împrumutat. Astfel, odată cu aplicarea teoriei impreviziunii în baza Legii 77/2016 privind darea în plată, judecătorul putea dispune fie predarea bunului imobil către bancă cu consecința radierii datoriei împrumutatului, fie reechilibrarea contractului de credit prin aplicarea unui curs de schimb LEU-CHF mai mic decât cursul zilei afișat de Banca Națională a României, aceste soluții urmând a fi dispuse numai dăcă instanța de judecată constată intervenția evenimentului excepțional pe parcursul derulării contractului de credit.

În timp ce unele instanțe de judecată (minoritare) au arătat că dublarea cursului de schimb LEU-CHF, criza economică din anul 2008 și anumite momente nefericite din viața unei familii (decesul) reprezintă evenimente excepționale care ar trebui să conducă la aplicarea legii dării în plată, altele (majoritare) au constatat că nu există niciun eveniment excepțional care să conducă la darea în plată sau la reechilibrarea contractului de credit. Așa se face că, în practica instanțelor de judecată au existat decizii absurde potrivit cărora, chiar dacă veniturile debitorului erau insuficiente achitării ratei lunare, aceasta constata că împrumutatul are posibilitatea de achita ratele lunare, din moment ce și-a asumat printr-un contract nenegociat un asemenea risc. 

Ulterior deciziei 623/25.10.2016, Curtea Constituțională a emis nenumărate alte decizii de interpretare a dispozițiilor Legii 77/2016, însă poate cea mai importantă clarificare a fost adusă prin Decizia 62/07.02.2017 [5] , CCR declarând ca neconstituțională legea de conversie a creditelor din franci elvețieni în lei. 

În Decizia nr. 62/07.02.2017, Curtea Constituțională statuează următoarele:

„Curtea apreciază că argumentele reținute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite cu privire la incidența teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile și în materia contractelor de credit în franci elvețieni. Astfel, instanța judecătorească are competența și obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței acesteia, astfel că situația consumatorilor de credite în franci elvețieni cunoaște un remediu judiciar viabil, de natură să înlăture efectele schimbării circumstanțelor care au condus la contractarea creditului. Aceasta are posibilitatea de a interveni asupra contractului în mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie în cel al adaptării sale noilor condiții, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului. Adaptarea la noile condiții se poate efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plată în moneda națională la un curs de schimb pe care instanța îl poate stabili în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei în scopul reechilibrării obligațiilor, curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuării conversiei.”

Totodată, prin Decizia nr. 95/09.08.2017 [6], Curtea Constituțională arată că legea dării în plată se aplică și împrumutaților executați silit, deposedați de bunul imobil adus în garanție și care a fost adjudecat la licitație publică, datoria reziduală a debitorului după valorificarea garanției urmând a fi ștearsă în condițiile legii dării în plată. 

Având la bază clarificările aduse de Curtea Constituțională prin numeroasele decizii emise cu privire la darea în plată și care au vizat, în principal, împrumutații în franci elvețieni, consumatorii aveau speranța că situația din instanțe va decurge într-o manieră favorabilă. 

Cu toate acestea, instanțele din țară, contrar deciziilor Curții Constituționale, arătau că legea dării în plată nu se aplică împrumutaților executați silit sau, mai mult decât atât, solicitările împrumutaților de reechilibrare a contractelor de credit în temeiul impreviziunii erau respinse în peste 80-90% dintre cazuri. Legea dării în plată părea să nu mai constituie o soluție viabilă pentru împrumutați, aceasta fiind eliminată de la aplicare prin intermediul practicii judiciare. Mai mult, la acest moment, aproape toți împrumutații care au purtat un proces cu banca pe darea în plată trăiesc sub spectrul executării silite. Și asta pentru că, pe parcursul procedurii judiciare, conform Legii 77/2016 privind darea în plată, ratele au fost suspendate. În cazul pierderii procesului pe darea în plată, părțile sunt repuse în situația anterioară. Asta înseamnă că băncile solicită împrumutaților sumele aferente tuturor ratelor suspendate. Ținând cont că un proces pe darea în plată durează chiar și 36-48 de luni, împrumutații care au pierdut un proces pe darea în plată sunt nevoiți să achite, dintr-o dată, sume astronomice către Bancă. Dacă nu procedează astfel, următorul pas este demararea executării silite de către Bancă prin intermediul executorului judecătoresc. Așadar, un debitor care a depus notificarea de dare în plată pentru că nu mai avea posibilitatea de a achita ratele lunare, se află astăzi, după pierderea procesului, într-o situație și mai delicată.

Potrivit unei statistici realizate de Asociația Credere  în luna octombrie 2019, având la baza datele furnizate de portal.just.ro, la nivelul Judecătoriei Sector 6 există 371 de dosare pe darea în plată în care judecătorii au analizat impreviziunea, deciziile fiind în proporție de peste 99% favorabile băncilor. Mai exact, instanța s-a pronunțat în 369 de cazuri favorabil băncilor, și în doar 2 cazuri favorabil împrumutaților. Iar cazul de la Judecătoria Sector 6 nu este singular prin raportare la practica altor instanțe de judecată din țara noastră. 

Total dosare analizate692
Total dosare relevante (analiza impreviziunii)371
Total solutii favorabile bancilor369
Total solutii favorabile consumatorilor2

Observând practica judiciară, inițiatorul legii dării în plată, senatorul Daniel Zamfir, a depus la finalul anului 2018 un proiect de lege care viza modificarea Legii 77/2016.  Astfel, potrivit formei adoptate de Parlamentul României în iunie 2019, proiectul de lege limita aprecierea judecătorului asupra situațiilor de impreviziune. Propunerea legislativă a fost declarată parțial neconstituțională de către Curtea Constituțională, prin decizia de referință nr. 731/2019. Argumentația realizată de către Curte a depășit așteptările tuturor (deopotrivă bănci și consumatori), din moment ce instanța de contencios constituțional constata aplicarea difuză și eronată a teoriei impreviziunii de către instanțele de judecată și invita Parlamentul să instituie criterii certe de impreviziune. Iată cele mai importante aspecte reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 731/2019 : 

i.    Curtea reţine că, dacă pe cale interpretativă se pot stabili criteriile de impreviziune, cu atât mai mult legiuitorul le poate fructifica şi poate stabili el însuşi cazuri/ criterii de impreviziune. În acest sens, legiuitorul trebuie să ţină cont de ceea ce Curtea Constituţională a statuat în privinţa riscului contractului, mai exact în privinţa riscului inerent şi supraadăugat al acestuia. Dacă s-ar accepta că numai instanţele judecătoreşti ar fi cele competente să stabilească astfel de criterii ar însemna o limitare nepermisă a plenitudinii de competenţă a Parlamentului în materie de legiferare (a se vedea par. 50);  

ii.    De multe ori, stabilirea impreviziunii este greu de realizat printr-o interpretare de la caz la caz a legii, astfel că existenţa normativă a unor criterii şi condiţii constituie un reper incontestabil, atât pentru părţile contractului, cât şi pentru judecătorul cauzei. De aceea, după adoptarea Legii nr.77/2016, în lipsa unor repere practice clare, instanţele judecătoreşti au răspuns într-un mod difuz la exigenţele impreviziunii, interpretând exigenţele stabilite în Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016 într-un mod care nu întotdeauna a fost concordant cu definiţia impreviziunii (a se vedea par. 51); 

iii.    Prin urmare, Curtea constată că diferenţele de curs valutar de o anumită amploare, sub aspectul cuantumului şi întinderii în timp, pot constitui, în sine, o situaţie de impreviziune, pentru că la momentul contractării creditului, deşi părţile au avut în vedere o anumită fluctuaţie valutară inerentă oricărui contract convenit în monedă străină, nu se poate afirma cu drept temei că riscul astfel acceptat a depăşit ceea ce este rezonabil. Totodată, Curtea reiterează faptul că nu există nicio relaţie între impreviziunea în contracte şi situaţia financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală şi nu una personală, ce transcende cadrului strict contractual (a se vedea par. 65). 

Având la bază această hotărâre, Parlamentul, prin comisiile de specialitate, a realizat o punere în acord a actului normativ inițial cu Decizia nr. 731/2019 a Curții Constituționale. 

Legea stipulează pragurile de impreviziune și desemnează situațiile în care instanța de judecată este obligată să constate că dezechilibrul contractual dintre bancă și împrumutat s-a rupt. Astfel, potrivit legii, în cazul în care cursul de schimb a cunoscut o creștere de cel puțin 52.6% față de momentul acordării creditului, iar dezechilibrul a persistat pe o perioadă de cel puțin 6 luni, atunci împrumutatul are dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru a solicita reechilibrarea contractului de credit, în lipsa unei înțelegeri amiabile cu banca. Pragul de 52.6%, utilizat de legiuitor drept reper, a fost preluat din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 24 din 28 octombrie 2011, care făcea referire la noțiunea de șoc pe cursul de schimb valutar. De asemenea, această valoare este superioară nivelului de 50%, acesta din urmă fiind nivelul apreciat ca relevant de către doctrina juridică în materia impreviziunii contractuale. Pe cale de consecință, noul prag instituit de către legiuitor respectă îndrumările Curții Constituționale din Decizia nr. 731/2019, precum și doctrina juridică națională și europeană. 

Așadar, dacă până în prezent instanța de judecată refuza să constate că există un dezechilibru contractual în situația dublării sau triplării ratei lunare și nu lua nicio măsură pentru restabilirea echilibrului contractual (peste 90% dintre cazuri), noua reglementare care instituie criterii de impreviziune obligă instanța de judecată să constate că în anumite situații concrete există un dezechilibru contractual, soluția de reechilibrare pe care o va pronunța instanța de judecată rămânând la latitudinea acesteia, în funcție de propria evaluare asupra cauzei deduse judecății. 

Concluzionând, noua reglementare, în perfectă concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr. 731/2019, acordă un sprijin vital instanțelor de judecată în vederea înlăturării practicii neunitare, în timp ce împrumutaților de bună-credință le este redată speranța că vor putea să achite ratele lunare fără a pune în pericol traiul de zi cu zi al familiei, cu atât mai mult cu cât planeta este afectată de pandemia de coronavirus, iar situația economică globală este sub spectrul unei abrupte deprecieri, cu consecințe evidente asupra consumatorilor din România. În lipsa actului normativ recent adoptat de către Parlament, împrumutații din România nu au nicio soluție viabilă în relația cu Banca, marea majoritate a instituțiilor bancare refuzând de facto dialogul cu clienții. 
 

Raport actualizat: 29.04.2020

[1]A se vedea https://www.bursa.ro/legea-darii-in-plata-a-fost-adoptata-de-parlament-03335925

[2] A se vedea http://www.ziare.com/bnr/banci/vasilescu-bnr-s-au-inventat-cazuri-de-sinucideri-din-cauza-bancilor-pentru-a-sustine-legea-darii-in-plata-1412475

[3] A se vedea https://www.youtube.com/watch?v=UQGNlY_8Wy8

[4] A se vedea http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/185785

[5] A se vedea https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2017/02/decizia_62.pdf

Folosim cookies pentru o buna functionare a website-ului nostru.

De asemenea, folosim Google Analytics pentru monitorizare site.